The comeback… of time…

Deşi a trecut destul de mult timp de când nu am mai “postat”, iată că acum încerc să îmi fac TIMP. Azi, o problemă pe care mulţi nici nu o aduc în discuţie: “Cum opreşti timpul?”, sau mai bine zis: “Poate fi oprit?”. După multe discuţii şi certuri, cele din urmă fiind din necunoştinţă de cauză, un prieten mi-a spus că nici nu are rost, sens, sau scop să dezbatem această problemă deoarece noţiunea de “timp” a fost dată de oameni şi se aplică doar în cazul lor. De acord. Hai să dezvoltăm. Într-o explicaţie cât se poate de simplistă şi generalistă:
TIMP= SPAŢIU/ VITEZĂ
Scoţi una din cele două componente ale timpului şi acesta nu mai există. Pentru a mă asigura că toată lumea întelege:
-VITEZA= ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp.
-SPAŢIU= lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
Acum… dacă am putea elimina una din cele două componente ale timpului am reuşi să îl oprim? Răspunsul este : DA. Dar totuşi… există o mică problemă. Îl oprim doar pentru noi (pământenii) sau pentru întreg Universul? Teoretic: l-am putea “OPRI” pentru tot Universul, ca să mă exprim mai simplu. Numai că noţiunea de “timp” a fost inventată de oameni deci se aplică doar în cazul lor. Aşa că mai bine zis timpul se poate opri doar pentru oameni şi strict pentru a treia planetă de la soare. Bun şi aşa. Mă mulţumesc şi cu puţin. Nu sunt avar de fel . Dar nu ai cum să opreşti nici timpul pentru oameni… nu se poate. Timpul reprezintă succederea ireversibilă a unor evenimente (fenomene). Ori, nu le putem stopa pe toate. Să părăsim puţin sfera explicaţiilor şi să ne afundăm în procesul de “criogenare”. Nu ştiu dacă în prezent se mai lucrează la acest proiect, dar din câte ştiu eu la un moment dat se vroia “îngheţarea” unui organism cu ajutorul criogenului (amestec refrigerent format din apă şi o sare solubilă). Practic nu se dorea îngheţarea ci încetinirea funcţiilor organismului, pentru a fi conservat pe o perioadă îndelungată de timp. Un fel de “hibernare- homo hominis”. Se reuşise pe nişte amărâte de broscuţe şi când au trecut la ceva mai “consistent” au eşuat lamentabil. Repet: din câte ştiu eu. Revenind: chiar dacă reuşim să “oprim timpul” pentru un individ, el (timpul), tot ar exista pentru ceilalţi. Deci cum se poate opri? Nimic mai simplu: Nu îl oprim… Îl ERADICĂM… singura posibilitate reală ce merită luată în calcul este stârpirea noţiunii de timp şi: GATA!!!
Acum… cine votează PRO ? Până una alta… un lucru este cert… va urma…

Să trăiţi…

Prin acest “post” declar oficial că am fost foarte ocupat. Nu am mai avut timp să scriu. Voi reveni în scurt timp, zic eu. Până una, alta… un lucru este cert… va urma… 

Ceva… ceva ce lumea nu realizează…

Există pe lume un cuvânt care poate defini absolut orice. Absolut orice!!! Dar, în acelaşi timp, el nu defineşte nimic. Îl folosim foarte des, dar habar nu avem ce înseamnă sau la ce referă. Tocmai asta e problema: nu defineşte nimic. Dar totuşi, noi, pentru asta îl folosim. A fost creat pentru a ne răspunde la multe întrebări fără a ne spune nimic practic. Oamenii nu îşi dau seama (MindAssassins) de grandoarea în sine a cuvântului. Acel cuvânt este: “CEVA”.

… no comment…

The Brain… ‘Za shit ep. 4 Sightseeing with Columbus

Creierul foloseşte anumite “template-uri” pentru a recunoaşte obiecte, situaţii, stări etc… Practic, toată percepţia noastră se bazează pe aceste mici “tipare” stabilite în mintea noastră încă din tinereţe. Unii ar putea afirma că suntem “îndoctrinaţi” de mici . Dacă privim problema din acest punct de vedere: DA! Aşa este! De mici învăţăm cum să mergem, cum să mâncăm, să vorbim etc… iar pentru a recunoaşte un lucru, creierul caută o legătură, în aceste “tipare”, încercând să o identifice cu subiectul sau situaţia în cauză. Dacă acest “sistem” nu ar mai funcţiona, vă daţi seama ce ar însemna? Practic nu am mai recunoaşte nimic şi zilnic am avea “senzaţia” că trăim pe o altă planetă . Dar să revenim… O poveste drăguţă spune că înainte de a descoperi Columb pe data de 12 octombrie 1492 “Lumea Nouă” (America), “cercetaşul” băştinaşilor a putut observa în depărtare că ceva nu este în ordine cu oceanul… Pentru că nu mai văzuse în viaţa sa asemenea ambarcaţiuni el nu reuşi să le perceapă, iar tot ceea ce vedea erau “adânciturile” în apă făcute de vasele Santa Maria, Pinta şi Nina. Nereuşind să înţeleagă fenomenul, acesta veni şi zilele următoare. Îl obseda! Petrecea ore întregi pe ţărm privind oceanul şi acele misterioase “adâncituri”, nemaivăzute până atunci. Într-un final creierul său obişnuindu-se cu imaginea, reuşi să distingă cele trei vase. Îi chemă imediat pe ceilalţi, dar aceştia nu reuşiră să vadă. El le explică cu aproximaţie ce ar trebui să observe, iar aceştia datorită încrederii acordate “cercetaşului”, desluşiră vasele din larg. Asta ne cam dă de gândit căci dacă încrederea într-o persoană poate deschide noi “uşi” către necunoscut, atunci gândiţi-vă dacă am face schimb de “template-uri” cum am “vedea” sau percepe lumea… Un lucru este cert… va urma…

The Brain… ‘Za shit ep.3 – The mini-God…

Nu vreau să intru în polemici cu nimeni despre acest “post”. Are rol informativ şi atât. Nimic mai mult. Să începem… Ştiţi foarte bine că suntem capabili de a realiza lucruri incredibile cu ajutorul minţii. Astfel ne vin idei de creare a unor lucruri. Omul poate fabrica aproape orice, atât timp cât ţine de fizic, dar şi de psihic. Cu ajutorul minţii ne putem crea propria mobilă, propria casă, dar şi propriul “Univers”. Suntem capabili de orice… Atât timp cât nu o luăm razna( ). Necesitatea omului de a crea, este un “must” fără de care nu putem trăi. Încă de la începutul lumii omul inventează noi lucruri pentru a-i servi în diferite scopuri. Tot cam de atunci omul îşi creează propriul “Univers”. Nemulţumit de ceea ce vede în jur… sau obosit de atâtea “template-uri”, acesta încearcă să se refugieze într-o lume pe placul său. Văzând doar ceea ce i se pare lui a fi bun sau rău, el încearcă să-şi modeleze lumea prin proprii ochi, ferindu-se în acest fel de anumite neplăceri. Astfel… modelând totul după bunul plac (atât fizic cât şi psihic), putem afirma că omul, cu ajutorul creierului, este un adevărat “Creator”. Nu este o ipoteză ci un fapt “real”. Gândiţi-vă!!! Dacă omul reuşeşte să “fabrice” o lume a sa, proprie, chiar şi fictivă, de ce nu are puterea de a o transpune în lumea cunoscută de noi toţi… cea “reală”? Ce îl împiedică (MindAssassins)? Poate faptul că această lume “reală” este formată de fapt din toate “Universurile” create de fiecare dintre noi? Un lucru este cert… va urma…

The Brain… ‘Za shit… ep.2

Spuneam într-un post anterior că, noi oamenii, deţinem cea mai de preţ comoară din întreg universul şi anume “creierul” . Putem face atât de multe lucruri cu ajutorul său. Ştiaţi că indiferent de situaţie, creierul nu face distincţie între ce se întâmplă cu adevărat în jurul lui şi ce nu? … Multe studii de specialitate confirmă acest lucru. Exemplu: un atlet este conectat la aparate, pentru a i se monitoriza activitatea cerebrală. Indiferent dacă acesta aleargă sau nu, creierul său editează aceleaşi comenzi. Imaginându-şi straşnica fugă, atletul reuşeşte să transpire şi să şi obosească. Inclusiv muşchii săi lucrează… deşi fizic, acesta stă pe loc… ( el da, dar creierul? ). Un alt exemplu distractiv şi pe care îl recomand oricui, este acela de a ridica greutăţi. Nu greutăţi adevărate, ci greutăţi fictive. Aşa veţi reuşi să vă daţi seama de puterea “imaginaţiei” creierului. Luaţi în mâini mai întâi o greutate, de 3 Kg să zicem, şi, ridicaţi-o. Acum că aveţi idee cam cât de grea este, lăsaţi-o jos şi încercaţi să ridicaţi una fictivă. Veţi observa încordarea muşchilor, şi efortul fizic… deşi, acesta practic nu există. Această metodă este folosită de mulţi oameni, în lipsa aparatelor de fitness. Deci, creierul nu este în stare să facă diferenţa dintre ceea ce noi numim “realitate” şi ce ţine de ceea ce noi numim “imaginaţie”. În acest caz avem probleme serioase . Dacă propriul nostru creier nu ştie ce este “realitatea”… noi de unde ştim? Lăsăm problemele filosofice şi revenim la subiect… Dacă nu distinge “realul” de “fictiv”, înseamnă că “realul” nostru este fals iar creierul deţine un mic “secret” pe care nu vrea să-l împărtăşească (MindAssassins)… un “real” ce cuprinde şi “imaginaţia”… Acum să vedeţi în ce probleme ne lansăm… Aşadar, există un “real” în care creierul domneşte bine mersi, “real” de care conştientul nostru nu are habar. Atunci ar trebui să-i credem pe cei care contactează spirite? … sau pe cei care au suferit de moarte clinică? … ori poate cei ce suferă de sincopie? În orice caz, un lucru este cert: va urma …

I’d kill myself for you, I’d kill you for myself…

… No Comment…

The Brain… ‘Za shit…

Cel mai tare… CREIERUL… practic… cam el face tot… ajutat ce-i drept de corp, el dă toate comenzile: el ne ajută să gândim, să ne mişcăm, etc… By the way… până să transmită impulsul electric către respectivul muşchi… cam cu o secundă şi jumătate înainte… el transmite, să-i spunem, un “gând” către acel muşchi, activând-ul. Deci până ce ne dăm noi seama că am vrea să ridicăm mâna, deja muşchiul o cam face… Amazing, ha? Această putere de anticipare ar putea explica multe lucruri… cum ar fi clar-văzătorii, sau mai ştiu eu ce vrăjitori auto-proclamaţi. Ideea că noi am putea vedea viitorul este una cât se poate de plauzibilă. Dar nimeni nu a ajuns la acel nivel de gândire… de dezvoltare a creierului încât să treacă din prezent în viitor… ori viceversa. În momentul în care visezi, nu faci altceva decât să retrăieşti anumite secvenţe din ziua respectivă sau mai vechi chiar, care să fie ajutate puţin de aşa numita “imaginaţie” a creierului. Deci… plecând de la această idee nu este mult până la a ajunge în trecut, în istorie pentru a retrăi acele momente… cu puţină “imaginaţie” bineînţeles. Cred că m-am avântat cam mult aici în afirmaţii… va urma…

The Mind… The Assassins…

Mulţi experţi în fizica cuantică afirmă că peste patru sute de miliarde de informaţii ne invadează creierul în fiecare secundă. Cu toate acestea noi percepem doar două mii, legate strict de mediul înconjurător, de fizicul nostru şi de timp. Să spunem că suntem de acord până aici… şi restul de peste trei sute nouăzeci şi nouă şi ceva de miliarde de informaţii… ce conţin? De ce nu le percepem? De ce nu reuşim să ne cunoaştem toate funcţiile creierului? Dacă tot s-a descoperit numărul informaţiilor ce le primim pe secundă de ce nu se şi pot decodifica? Ce ne “sufocă” creierul şi nu îl lasă să îşi îndeplinească toate funcţiile? Să fie mediul înconjurător? Sau poate exerciţiul pe care NU îl depunem, de a ne fructifica intelectul? (nu mă refer aici neapărat la citit, ci la simplul exerciţiu al minţii încercând să pătrunzi subiectul dincolo de barierele fizicului). Par cuvinte mari, nu? Nu ar trebui să fie… din contră… asasinii minţii ar trebui detectaţi, şi eradicaţi o dată pentru totdeauna, pentru ca fiecare individ să îşi poată depăşi limitele… cel puţin asta e părerea mea… deci succese!!!

Buturuga mică… se scoală de dimineaţă!!!

Văzând că din ce în ce mai multă lume are “blog”, m-am gândit că ar fi cazul să îmi deschid şi eu un cont pe “WordPress”. Până de curând nu mi-am dat seama ce ar trebui să fac cu el… dar iată că acum ştiu. Nu încerc să schimb lumea sau să o fac un loc mai bun. Veţi găsi în acest “blog” mici “exerciţii de gândire”. Tot ce îmi doresc este ca, voi, cei care vizualizaţi acest “blog”, să vă opriţi din graba zilnică, ce ne caracterizează şi conduce vieţile şi să reflectaţi putin asupra acestor “exerciţii”. Încercaţi să nu vă refuzaţi niciodată un răspuns la faimoasa întrebare: “De ce?” . Indiferent de natura acestuia…