The comeback… of time…
Deşi a trecut destul de mult timp de când nu am mai “postat”, iată că acum încerc să îmi fac TIMP. Azi, o problemă pe care mulţi nici nu o aduc în discuţie: “Cum opreşti timpul?”, sau mai bine zis: “Poate fi oprit?”. După multe discuţii şi certuri, cele din urmă fiind din necunoştinţă de cauză, un prieten mi-a spus că nici nu are rost, sens, sau scop să dezbatem această problemă deoarece noţiunea de “timp” a fost dată de oameni şi se aplică doar în cazul lor. De acord. Hai să dezvoltăm. Într-o explicaţie cât se poate de simplistă şi generalistă:
TIMP= SPAŢIU/ VITEZĂ
Scoţi una din cele două componente ale timpului şi acesta nu mai există. Pentru a mă asigura că toată lumea întelege:
-VITEZA= ritmul în care se produce sau se repetă un proces chimic, fiziologic, electric etc., raportat la o unitate de timp.
-SPAŢIU= lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
Acum… dacă am putea elimina una din cele două componente ale timpului am reuşi să îl oprim? Răspunsul este : DA. Dar totuşi… există o mică problemă. Îl oprim doar pentru noi (pământenii) sau pentru întreg Universul? Teoretic: l-am putea “OPRI” pentru tot Universul, ca să mă exprim mai simplu. Numai că noţiunea de “timp” a fost inventată de oameni deci se aplică doar în cazul lor. Aşa că mai bine zis timpul se poate opri doar pentru oameni şi strict pentru a treia planetă de la soare. Bun şi aşa. Mă mulţumesc şi cu puţin. Nu sunt avar de fel
. Dar nu ai cum să opreşti nici timpul pentru oameni… nu se poate. Timpul reprezintă succederea ireversibilă a unor evenimente (fenomene). Ori, nu le putem stopa pe toate. Să părăsim puţin sfera explicaţiilor şi să ne afundăm în procesul de “criogenare”. Nu ştiu dacă în prezent se mai lucrează la acest proiect, dar din câte ştiu eu la un moment dat se vroia “îngheţarea” unui organism cu ajutorul criogenului (amestec refrigerent format din apă şi o sare solubilă). Practic nu se dorea îngheţarea ci încetinirea funcţiilor organismului, pentru a fi conservat pe o perioadă îndelungată de timp. Un fel de “hibernare- homo hominis”. Se reuşise pe nişte amărâte de broscuţe şi când au trecut la ceva mai “consistent” au eşuat lamentabil. Repet: din câte ştiu eu. Revenind: chiar dacă reuşim să “oprim timpul” pentru un individ, el (timpul), tot ar exista pentru ceilalţi. Deci cum se poate opri? Nimic mai simplu: Nu îl oprim… Îl ERADICĂM… singura posibilitate reală ce merită luată în calcul este stârpirea noţiunii de timp şi: GATA!!!
Acum… cine votează PRO
? Până una alta… un lucru este cert… va urma…
noiembrie 28, 2008 la 7:45 am
Si asta cum o faci? Ma refer la treaba cu starpirea.